Lifestyle

În căutarea de brândușe. Traseu de poveste în Munții Bucegi.

Anul trecut am descoperit brândușele din Valea Sâmbetei (Munții Făgăraș) și mi-am dorit (taaare) să continui vânătoarea de brândușe și-n această primăvară. Tradiție aș face din această bucurie! Practic, sâmbătă, 6 aprilie 2024, am servit soare, zăpadă și ploaie pe o felie extraordinară de MUNTE. Și da, m-am întâlnit cu brândușele. Sunt toate în floare.

Mi-am exprimat cu voce tare dorința și dorința mi s-a îndeplinit. Fratele meu (munțoman în formare) a ales traseul și am plecat (cu cei doi copii ai mei) la drum. Un traseu ușor după spusele unchiului Cristi, dar trebuie să recunosc că pe anumite porțiuni am simțit că-mi sare inima din piept și-mi iese limba de-un cot.

Traseu Râșnov – Cabana Mălăiești

Traseul este luuung – trei ore într-o singură direcție scria pe marcajul spre Cabana Mălăiești, dar nouă ne-a luat mai mult timp. Am găsit porțiuni generoase de zăpadă pe traseu, ceea ce ne-a îngreunat urcușul, mai ales că noi nu eram echipați corespunzător (NU FACEȚI CA NOI!!!). Practic, până la cabană se urcă susținut, puține fiind porțiunile în care se merge cât de cât lin. Traseul este bine marcat (cu Bandă Albastră) și se desfășoară prin pădure, cu câteva poienițe și un punct de belvedere.

Nu este un traseu aglomerat, ceea ce-l face și mai deosebit (părerea mea). Mirosul de brad persistă și sentimentul de pace la fel. Unii urcau și coborau în alergare, eu mi-am oferit o medalie că n-am luat-o la vale de-a rostogolul înainte de a fi ajuns la destinație.

Frumos traseul în sine, iar peisajul de la cabană este de-a dreptul cuceritor. Odată ajunsă aici, am uitat de foame, greu, oboseală și m-am bucurat ca un copil de munte, priveliște, brândușe. SUBLIM!

Mi se pare interesant de știut că această renumită Cabană Mălăiești, aflată la altitudinea de 1 720 m, este una din cele mai vechi cabane din Carpații românești. Aici se poate mânca (nu vă așteptați la un meniu variat, dar o ciorbiță cu legume e mereu o opțiune bună), campa sau chiar dormi în camerele din cabană.

Deși a fost un traseu solicitant pentru orășeanca de mine, aș vrea să subliniez faptul că traseul spre Cabana Mălăiești prin Valea Glăjăriei, cu plecare din Râșnov, nu are porțiuni expuse sau periculoase. Este potrivit (și) pentru copii.

Înțeleg că, pentru cei care au muntele în vene, de la cabană se poate urca prin horn pentru a ajunge la Vârful Omu (traseu cu o durată de 3 ore, dus) sau se poate face o drumeție până la lacul Țigănești (timp de 2:30 ore dus-întors). Mi-ar plăcea să experimentez și asta. Da, mă simt motivată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *