Am descoperit Netflixul, cum s-ar spune, cu filme bune și filme NE-bune. Pentru că am simțit un soi de furie cu cele din urmă (că mi-au mâncat timp, energie și ore de somn), m-am gândit să las aici o listă (scurtă) de filme pe care le-am văzut de curând și merită (după părerea mea) timp, energie și mai puține ore de somn. Unele sunt vechi, poate le-ați și văzut deja, dar sunt frumoase, tare frumoase; te pun pe gânduri & te răscolesc prin suflet.
The Mirror Has Two Faces / Cele două fețe ale dragostei
Un film vechi, din 1996, cu anumite secvențe cam forțat-teatrale și acțiuni slow-motion, dar – Doamne! – ce mult mi-a plăcut! Este un film despre povestea improbabilă a doi „tocilari” ajunși la 40 de ani, avându-i în rol principal pe Barbara Streisand și Jeff Bridges, cu dialoguri savuroase și concluzii profunde despre viață.
Practic, filmul ne invită într-o călătorie interesantă și emoționantă prin lumea sofisticată a relațiilor umane, unde frumusețea și inteligența sunt supuse testului iubiri. Întorsăturile de situație de pe parcursul filmului scot la iveală multe adevăruri despre lumea superficială în care trăim și, poate, chiar despre noi înșine. Adevărul este că „rățușca cea urâtă” este SUPERBĂ și, aparent dovedit științific, „când ne îndrăgostim, auzim în capul nostru muzica lui Puccini”. : )
– De ce vor oamenii să se îndrăgostească, dacă iubirea poate fi atât de perisabilă și cumplit de dureroasă?
– Pentru că, atât cât durează, ne simțim al naibii de minunat, de asta!
Scent of a Woman / Parfum de femeie
Un film celebru, din 1992, pe care am reușit să-l văd abia acum. Cu Al Pacino în rol principal, filmul are o greutate aparte. Este un film dur, tulburător și captivant în egală măsură, cu replici pe care îți vine să le notezi la tot pasul, atât de extraordinare sunt.
Filmul spune povestea tânărului Charlie Simms (Chris O’Donnell), care se angajează ca îngrijitor al unui fost ofițer în Armata Americană, Frank Slade (Al Pacino), rămas fără vedere. Frank este un bărbat cu suflet în suferință, destul de irascibil și morocănos. Deși se apropie cu greu, în final, cei doi învață lecții importante de viață unul de la celălalt, demonstrând că lumina și întunericul pot coexista și că adevărata putere vine din acceptarea și conectarea cu ceilalți.
Memorabile sunt multe scene din cele 156 de minute ale filmului, însă de notorietate maximă rămâne tangoul improvizat pe ringul de dans și revelația că „într-o clipă, se trăiește o viață!”. În mod evident, „Parfum de femeie” este un film despre iubire, compasiune și căutarea eternă a adevărului interior. O poveste uimitoare, în care mirosul unei femei devine metaforă pentru frumusețea și complexitatea vieții însăși.
The Words / Hoțul de cuvinte
Un film din 2012 cu Bradley Cooper în rol principal și… iată deja deja un motiv bun să (re)vedeți acest film. : ) O poveste în poveste, absolut fascinant construite, cu dinamică, suspans și revelații.
Am găsit în film o idee din gama #eramfericițidarnuștiam, un soi de reminder să trăim mai mult în prezent și să prețuim ceea ce avem: „În acel moment, acel băiat trăia, de fapt, cele mai frumoase clipe ale vieții sale. Doar că nu știa asta atunci. Niciodată oamenii nu știu.”
Cu dialoguri pline de înțeles și imagini care rămân în minte, „The Words” este o experiență cinematografică care îți stârnește imaginația și îți activează tot felul de emoții. Este o poveste despre iubire, despre sacrificiu, despre frustrările omenești și despre pasiunea de a găsi propria voce în lumea complicată a literaturii și a vieții.
One Day / O singură zi
Există un roman bestseller, un film lansat în 2011 și, mai nou, o mini-serie britanică, toate cu același titlu și fir epic – „One Day„. Eu am urmărit serialul „One Day” de pe Netflix, lansat chiar de curând, în 2024, și mi-a fost aproape imposibil să respect doza zilnică de ecrane. E o dramă romantică, cu replici superb construite și întâmplări care ne îndeamnă să reflectăm asupra destinului și a puterii de a ne influența propriul viitor.
După ce au fost împreună o singură zi, pe 15 iulie 1988, ziua absolvirii facultății, între Emma și Dexter se înfiripă o prietenie care va dura o viață. Ea este o fată provenită din clasa muncitoare, cu principii și ambiții. El este un playboy dintr-o familie înstărită, care visează că lumea va fi terenul lui de joacă. Aceștia își urmează drumurile separate chiar a doua zi, dar serialul se concentrează pe aceeași zi, 15 iulie, în fiecare an, timp de douăzeci de ani. Acest format unic permite telespectatorilor să vadă cum Emma și Dexter se schimbă, evoluează, se apropie, se îndepărtează și trăiesc momente de bucurie și tristețe de-a lungul anilor.
Mini-seria „One Day” cucerește inimile cu fiecare episod, iar citatul care aș vrea să-l las aici îi aparține Emmei, care mărturisește: „Poate că ne-am cunoscut prea târziu și ne-am despărțit prea devreme, dar, fiecare clipă petrecută împreună a fost un miracol.”
Spaceman / Astronautul
Un film-călătorie prin lumea intergalactică și, implicit, prin spațiul interior al emoțiilor grele. Un film simplu cu mesaj puternic, fără replici sofisticate, construit mai mult din imagini și atmosferă. Sau, altfel spus, un film pe limba sufletului, care ne confirmă faptul că doar ÎMPREUNĂ se poate ajunge acolo unde îți propui.
Această dramă SF îl are ca protagonist pe Adam Sandler în rolul lui Jakub, un astronaut aflat într-o misiune de cercetare solitară în cele mai îndepărtate zone ale sistemului solar. La șase luni de la plecare, el se confruntă cu realitatea dureroasă că soția sa, Lenka, s-ar putea să nu-l mai aștepte la întoarcerea pe Pământ. În inima spațiului, izolat și distrus, Jakub găsește un aliat neașteptat: o creatură antică misterioasă, Hanus, care se ascunde în nava sa spațială.
„Spaceman” explorează teme legate de singurătate, dragoste și căutarea răscumpărării în imensitatea universului, amintindu-ne cât de mari sunt distanțele între noi, cât de greu ne mai permitem intimitate, inclusiv cu cei pe care credem că îi iubim. Totodată, asistăm la realitatea dură despre cum omenirea caută să cucerească spațiul infinit și rece al universului, deși n-a făcut nici măcar primul pas în spațiul interior al emoțiilor grele.
