Dr. Laura Markham a fost una dintre vocile mult-așteptate la ParentED Fest 2025. Autoarea cărților „Părinți liniștiți, copii fericiți” și „Părinți liniștiți, frați fericiți” a vorbit despre relația părinte–copil dintr-o perspectivă care combină știința cu blândețea. Mesajul ei, în esență, a fost simplu și puternic: nu putem ghida copiii spre calm și echilibru, dacă noi înșine nu le trăim. Într-o oră de conversație caldă și plină de sens, Dr. Markham a oferit părinților nu doar sfaturi, ci și o busolă emoțională pentru vremurile grăbite în care creștem împreună cu cei mici.
Iată principalele declarații din a doua zi de festival, by Dr. Laura Markham, Psiholog clinician, fondator al AHA! Parenting și autor de bestseller.
“Când copiii sunt crescuți într-un mod conștient, adică atunci când părinții încep prin a avea grijă de ei înșiși, asigurându-se că propriile lor nevoi sunt împlinite și nu își varsă frustrările asupra copiilor, se creează o relație mai echilibrată. Când ne conectăm cu ei, îi validăm și avem grijă de nevoile lor emoționale, ei nu mai sunt împinși să concureze între ei sau să se desconsidere, pentru că se simt împliniți și văzuți”.
“Când îi ghidăm pe copii noștri în funcție de ceea ce au nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a lor, în loc să îi controlăm, amenințăm sau pedepsim, lucrurile merg mult mai ușor. Da, perioada adolescenței va aduce provocări, momente de detașare, dar experiența parentală devine incomparabil mai ușoară. Acest tip de parenting face o diferență uriașă”.
“Totul începe cu calmul părintelui. De ce este importantă reglarea emoțiilor proprii? Pentru că părintele este modelul, iar știința ne arată astăzi că nu e vorba doar despre imitare, ci despre co-reglare emoțională. Neurobiologia copilului se naște incompletă, iar conexiunile din creier și sistemul nervos se formează în relație cu experiențele repetate din primii ani de viață, în special cele trăite cu îngrijitorii principali, de obicei părinții”.
“De fiecare dată când ridici un bebeluș care plânge și îl liniștești, corpul lui secretă oxitocină, hormonul atașamentului. Cu cât eliberează mai multă oxitocină, cu atât se formează mai mulți receptori pentru acest hormon, ceea ce înseamnă că, pentru tot restul vieții, acel copil va avea o capacitate mai mare de a se conecta și de a avea încredere în oameni. Practic, prin felul în care relaționăm, modelăm neurobiologia copilului.”
“Este esențial ca părintele să pornească dintr-un loc de calm. Un adult dezechilibrat emoțional este periculos pentru un copil. În clipa în care un părinte țipă sau își pierde controlul, copilul simte imediat că nu mai este în siguranță. Intră în stare de apărare. pentru că tot corpul lui reacționează la stresul părintelui”.
“Terapeuții obișnuiau să-i învețe pe partenerii care veneau la consiliere abilități de comunicare, ceea ce părea logic, dar în realitate nu funcționa, pentru că atunci când oamenii sunt supărați, nu au acces la partea rațională a creierului. cortexul prefrontal. Același lucru se aplică și între frați. Așadar, înainte de a-i învăța pe copii cum să se poarte, trebuie să-i învățăm cum să se liniștească atunci când sunt tulburați. Această capacitate de auto-reglare se formează în timp, iar părintele joacă un rol crucial: când îți liniștești copilul, îl înveți cum să se liniștească singur”.
“Copiii care sunt frecvent certați sau expuși la furia părinților ajung adesea mai deprimați și mai anxioși în adolescență. Poți avea adolescenți echilibrați, dar munca grea se face la început, prin felul în care îți reglezi tu propriile emoții. Dacă ai crescut într-un mediu plin de țipete, va fi o provocare, dar ruperea acelui ciclu este un act eroic. Poate nimeni nu va ști, dar adevărata recompensă va fi liniștea din tine. (…) Cheia nu este perfecțiunea, ci practica zilnică a calmului. Prin felul în care te tratezi pe tine, îl înveți și pe copilul tău cum să se trateze pe el însuși”.
“Dacă nu lucrezi la relația ta cu copilul, problemele între frați se vor agrava. Ca să ai orice fel de influență asupra unei alte ființe umane, fie ea copil, partener sau coleg, trebuie să ai o conexiune reală cu acea persoană. Mulți părinți cred că autoritatea le aparține automat, dar nu poți avea autoritate fără legătură emoțională. (…) Dar conexiunea nu este doar o strategie. este și sursa bucuriei. Parentingul poate fi epuizant, chiar copleșitor. Iar acele momente de apropiere, de râs, de prezență, sunt cele care ne dau energie și sens”.
“Cercetările arată clar că o relație pozitivă părinte–copil duce la relații mai bune între frați. Cu cât există mai multă critică, control și pedeapsă, cu atât relațiile dintre copii devin mai tensionate. Copiii învață cum să se trateze unii pe alții din felul în care îi tratăm noi. (…) Asta e puterea relației — conexiunea vindecă mai mult decât orice pedeapsă”.
