film Respect
Lifestyle

#LaCinema Cum s-a văzut filmul „Respect” din celebrele fotolii de piele confortabile

Marți seara am ieșit la film. În doi. O extravaganță! În program: filmul-omagiu adus Reginei Muzicii Soul Aretha Franklin și o cină cu de toate în lobby-ul VIP de la Cinema City ParkLake.

E plăcut să mergi seara la cinema, iar când intrarea se face prin zona VIP știi sigur că nu-ți va lipsi nimic. Ba din contră, ai de ales între paste și cartofi, sosuri, salate fel și fel, băuturi nelimitat. După cina à la cinema din lobby-ul VIP, te scufunzi în fotoliul ajustabil și super-confortabil din sala vecină – cu nachos sau popcorn la îndemână – și, să-nceapă filmul!

„Respect” este mai mult decât un film! Este viața unei mari artiste povestită cu patos într-o peliculă de 2 ore și jumătate. Chiar nu e nevoie să fi fost fan Aretha Franklin pentru a rămâne impresionat de drumul ei către nemurire, de căutările și strigătele sale interioare, de talentul său divin sau, pur și simplu, de muzică și atât.

Aretha Franklin este considerată cea mai puternică și semnificativă voce a tuturor timpurilor. Ea a lăsat moștenire o discografie impresionantă – parte vitală a culturii și muzicii americane, un simbol al celor oprimați. În 1987, a devenit prima artistă femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame și timp de aproape 40 de ani a deţinut recordul de piese intrate în topul Billboard Hot 100.

Dincolo de strălucirea de pe afiș, povestea Arethei Franklin este una tulburătoare. Rezultatul unei căsnicii distruse, cu un tată afemeiat care și-a transformat statutul de predicator într-o continuă orgie, Aretha și-a pierdut mama la 9 ani, a rămas însărcinată la 12 ani, iar la 15 ani avea deja doi copii cu doi tați. Dependența de alcool a fost la un pas distanță.

Artista, însă, a reușit să-și salveze viața prin muzică, transformându-și durerile copleșitoare în inspirație artistică, iar capodoperele sale au reușit să contribuie la salvarea de vieți, culturi și să producă schimbări în America.

Regizorul filmului “Respect”, Liesl Tommy a luat în considerare toate detaliile contextuale pe măsură ce lucra la concept.

“Și eu sunt artistă. Așa că mă interesează cum au ajuns oamenii celebri, cum a fost pentru ei călătoria către faimă. Știam că Aretha a fost considerată un geniu al muzicii încă din copilărie. Însă avea albume scoase la Columbia Records care nu erau hit-uri. Ceea ce mi s-a părut cel mai uimitor a fost începutul în biserică și sfârșitul tot în biserică și călătoria dintre cele două momente. Așa am știut care trebuie să fie începutul filmului. Mă tot gândeam că nu vreau decât să spun povestea femeii care are cea mai bună voce din lume și care încă nu știe care e vocea ei. Am simțit că aceasta e povestea pe care vreau să o transmit în film, iar ideea aceasta a devenit un fel de coloană vertebrală a producției”, afirmă regizorul.

Aleasă personal de Aretha Franklin pentru a o juca într-un viitor film, Jennifer Hudson pare că se pregătește pentru acest rol din aprilie 2004, când a fost eliminată de la American Idol.

“Aretha Franklin avea un concert în Maryville, Indiana, și am vrut să cânt în deschidere. Toată lumea știa că artista nu permitea altora să cânte în deschiderea concertelor ei și că alegea un comediant pentru momentele de deschidere. Uimitor, a fost de acord ca eu să cânt în deschidere, iar acel moment pentru mine a fost un vis devenit realitate, urmat de multe momente pe care le-am trăit alături de ea. Uitându-mă în urmă îmi dau seama că a fost un ghid important al carierei mele, dându-i structură”, spune Jennifer Hudson.

“Respect” este distribuit în România de Forum Film și a avut premiera în data de 13 august 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *