Tartă cu dovleac și nuci din seria PapTot!
iMaMA Lifestyle

Tartă cu dovleac și nuci, din seria PapTot!

Suntem în sezonul dovleacului și e păcat să nu-l punem în bucate. Galbenul-portocaliu aprins ascunde o mulţime de carbohidraţi şi beta-caroten, dovleacul fiind un remediu deliciooooooos pentru sănătatea şi echilibrul organismului.

Ați ghicit! În acest weekend tematica din bucătăria noastră a fost dovleacul. După succesul înregistrat, întenționez s-o păstrez și-n weekend-urile viitoare, cu noi rețete de încercat sau poate chiar aceleași, de repetat.

Am găsit Delicii cu dovleac la pagina 78 a numărului de octombrie PapTot! Ne-au făcut cu ochiul toate, așa că le-am luat în ordine. Tartă cu dovleac și nuci (pecan – în rețeta originală, noi însă am adaptat cu nuci simple, de la țară).

Ce-a ieșit? O cremoșenie de tartă delicioasă, sățioasă, sănătoasă, să te tot lingi pe degete! Se prepară ușor, se mănâncă și mai ușor. Iată rețeta.

Ingrediente tartă cu dovleac și nuci

  • Pentru aluat: 200 g făină; 120 g unt; 1 plic zahăr pudră; 1 praf de sare; zeama de la 1/2 lămâie; 1 ou.
  • Pentru umplutură: 600 g pulpă de dovleac; 1 linguriță scorțișoară; 2 ouă; 50 g zahăr; zeama de la 1/2 lămâie; 50 g nuci; 40 g stafide.

Mod de preparare tartă cu dovleac și nuci

  • Puneți într-un bol toate ingredientele pentru aluat și frământați până obțineți un aluat neted, pe care îl lăsați să se odihnească la frigider.
  • Puneți dovleacul tăiat bucăți într-un vas termorezistent, adăugați 2 linguri de apă, acoperiți cu un capac și introduceți-l în cuptorul încins pentru 20 de minute, după care îl lăsați să se răcească. Adăugați zahărul, scorțișoara, stafidele, zeama de la lămâie, ouăle și omogenizați.
  • Întindeți aluatul în vasul de copt, apoi îl coaceți 15 minute în cuptorul încins. Turnați crema de dovleac, iar deasupra așezați miezul de nucă și mai coaceți 30 de minute.

arta cu dovleac si nuci

Înainte să tăiați tarta, o lăsați să se răcească. Și mai puteți presăra cu scorțișoară sau ce vă place vouă.

Continuarea la gătit…

… este murdărit. Vase. Și dacă tot trebuie curățate, atunci cu-ră-ța-te să fie, și nu impregnate de substanțe chimice frumos mirositoare. De aproape un an, eu merg pe varianta detergentului de vase pentru copii A-sens Kids, pentru că este sigur pentru întreaga familie. Este bio, hipoalergen, cremos, face spumă, curăță bine, miroase discret. Se găsește în DM, Kaufland, Carrefour.

tarta cu dovleac si nuci

Acestea fiind zise, sper că v-am făcut poftă să intrați în bucătărie! 🙂

Spor la tartă cu dovleac! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *