Gáspár György, Diana Stănculeanu, Oana Moraru, Raluca Anton, Oana Niculae, Dr. Mihai Craiu și Valeriu Nicolae sunt câțiva dintre invitații cu care participanții la conferința Educație pentru succes se vor întâlni față în față pe 21-22 mai, la București Auditorium Pallady.
Evenimentul, primul de această anvergură în ultimii 2 ani, reunește specialiști în psihologie, medici, oameni de știință, specialiști în educație care abordează în prezentările lor multiplele fațete ale succesului.
„Succesul și-a schimbat mult definiția în ultimii doi ani, pentru fiecare dintre noi. Ca părinți care am trecut printr-o pandemie, ducând copiii la școala online și educându-i între două ședințe de zoom, ne-am redefinit cam toate conceptele care, însumate, formau imaginea succesului în viață, pe care ni-l doream pentru noi și copiii noștri.
Am (re)învățat să prețuim relațiile, sănătatea fizică și mintală, tehnologia, libertatea, comunitatea. Am început să ne raportăm diferit la bani, educație, stimă de sine, toleranță, informație sau viitor. Și a fost nevoie de o pandemie și de un război la granițele noastre, pentru a realiza că dincolo de propriile definiții date succesului, adaptabilitatea este o componentă importantă în alchimia lui.“ – spune Petruța Tașcă, Managing Partner Mozaic Media, organizator al evenimentului.
Sănătatea mintală a copilului, o cale către evitarea dependențelor, Valoarea banilor, valoarea lucrurilor, Știinta relațiilor, Amintiri din viitor: copiii si tehnologia viitorului – sunt câteva dintre temele abordate în prima zi a conferinței, în timp ce în a doua zi de eveniment se va vorbi despre Plictiseală, între pericol și muză creatoare, Educație pentru sustenabilitate, Importanța lecturii în copilărie, Cum educăm stima de sine a copiilor sau Educația pentru toleranță și diversitate, dar și despre Știrile false și cum ne învățăm copiii să le combată.
Găsiți aici agenda completă a evenimentului și detalii despre speakeri.
Participarea la eveniment se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat de pe Myticket.ro. 30% din încasările pentru bilete se redirecționează către Asociația Magic, organizație non-guvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora.