Azi am plâns. Mult și în tihnă.
Am plâns pentru că… acum mulți ani, după ore în șir de așteptare la ușa medicului recomandat cu înverșunare de vecină, discuția nu a început cu urări de bine și informații pe care ar trebuie să le știe o viitoare mamă, însă cu un rece, foarte rece „ai bani?”, plus o listă (aflasem ulterior) de analize și ecografii care se recomandă în mod obișnuit unei gravide. Iar eu apucasem să mă panichez că sigur sunt probleme cu sarcina.
Am plâns pentru că… în minutul doi după ce am născut primul copil (cu medicul de gardă, cel care îmi monitorizase sarcina s-a nimerit a fi într-o deplasare în Franța), doamna doctor a făcut eforturi ca geanta (unde se afla telefonul) să-mi fie adusă în sala de nașteri și să-mi sun soțul pentru a-i da marea veste, plus invitația de veni în grabă (să-și plătească datoriile, nu de alta). Felicitările au constat în sume exacte pentru tot personalul. Fără negocieri.
Am plâns pentru că… în prima zi de creșă (de stat), educatoarea mi-a înșfăcat copilul din brațe și a închis ușa în urmă. Atât. Următoarea zi am fost internați la spital. Fond alergic, pneumonie, insuficiență respiratorie.
Am plâns pentru că… într-un miez de noapte, văzându-mă cu copilul în brațe și lacrimi în ochi, doctorița de la Gomoiu găsește de cuviință să mă salute cu: „da’ ce plângeți doamnă, au mai plecat și oameni vii de aici, să știți!”
Am plâns pentru că… am mers pe recomandări că să ajungem la învățătoarea de vis și ne-am trezit în visul altcuiva. La prima ședință cu părinții ni s-a spus clar și răspicat că trebuie să jucăm după cum ni se cântă, iar cui nu-i convine, să plece. Am asistat la nedreptăți și n-am avut curaj să intervin sau, măcar, să-mi exprim punctul de vedere. M-am învinovățit, pe de-o parte și m-am resemnat, pe de altă parte. Așa e la stat, probabil.
Am plâns pentru că… pentru că am căutat să compensez ignoranța de la stat cu un program privat. Și scump. Am ales o voce, un concept, o imagine și (tind, totuși, să cred) intenții bune. Dar am găsit orgolii, prea mari și nepotrivite. În spatele marketingului excepțional, de fapt, se află aceeași ușă închisă ca la stat, neasumare și complexe de superioritate. Trist!
Am plâns pentru toate ciudățeniile acestea care există ca fapt și nu ca excepție. Pentru nepăsarea, superficialitatea și neprofesionalismul altora. Am plâns azi și știu că o voi face și alte dăți. Din aproximativ aceleași motive. Dar mai știu că există și partea bună. Iar eu o aleg. Nu ca pe o provocare, ci ca pe o asumare. Un an bun să avem!
