M-am trezit de dimineață cu full battery de somn și 0 energie. Mi se întâmplă des în ultima vreme, deci nu mă invidiați pentru munca de acasă și grădinița deschisă a celui mic. Mă costă ceva „luxul” acesta! : ))
În camera alăturată rulează școala online. Învățătoare e pusă pe calcule sofisticate cu împărțiri cu rest și două metode de verificare. Ce spor are, îmi zic!
În living e biroul meu. Laptopul, agenda, creionul, toate sunt frumos aranjate pe masă. Ba am și-o vază cu flori colorate alături. Degeaba, tot chiaună sunt!
Mă îndrept spre dulapul din stânga sus și pun mâna pe borcanul de cafea. STOP cadru! Pe cine mint?! N-am pic de poftă, răbdare și nici plăcere s-o beau, oricât de mult zahăr i-aș adăuga. Se pare că degeaba râvnesc la efectele sale spectaculoase pe care le surprind în vorbele, pozele și chiar în ochii iubitorilor de cafea, căci… ghinion, nu se lipesc de mine neam (mai ales acasă!).
Și stând așa cu mâna ridicată pe borcanul de cafea din dulapul stânga sus, mă plesnește o revelație. Youtube-Search-Aerobic, trebuie să funcționeze! Am dat peste o americancă pusă pe mers și am apăsat PLAY. Programul ei e ușor de executat, bazat – în principiu – pe mers, lucky me. Și mie îmi place să merg, ar trebui să fie bine! Doamna radia de fericire și vorbea în timp ce dădea din mâini și din picioare, eu – ușor inabordabilă (a se citi acră, șifonată, antisocială) – făceam eforturi să-i imit mișcările. Mă descurcam bine, când deodată – la exercițiul cu picior lateral cu ușoară genuflexiune – am început să scârțâi din toate încheieturile de la picioare (consecința mutatului de pe scaun pe canapea, din ultima vreme, bănuiesc). Am continuat să execut mișcarea și să scârții. Doamna era toată un zâmbet, eu – în schimb – o confruntam cu o privire dură.
Și am mers așa în ritm de aerobic 30 de minute, fix cât aș fi făcut și pe drumul până la biroul din Cotroceni (nu, nu lucrez la Preșidenție; aproape, hi-hi). Doar că eu eram acasă, în tricoul wow mom de dormit, ușor transpirată și cu părul deranjat. „Walk, walk, walk” tot insista doamna de pe Youtube, „oac-oac-oac” intervine și preadolescentul care-mi trece prin față în pauza de apă de la școala online. Of, oare ajung cu bine la destinație?
5, 4, 3, 2, 1 minute și-mi închei ședința de aerobic cu o nemaipomenită poftă de apă și… când mă uit în oglindă, poftă de schimbat ținuta, de pieptănat părul, de pus crema pe față, de întins zâmbetul pe chip, de scris mail-uri și schimbat lumea.
A meritat. Mâine „oac-oac-oac” din nou. Zic!
