iMaMA

Forbes Kids Festival 2024 – o zi fascinantă de 6 iulie în universul meseriilor

Anul acesta FORBES KIDS FESTIVAL a ajuns la ediția cu numărul șase și promite o zi de sâmbătă plină de distracție, spectacole și ateliere educative. Evenimentul va avea loc în data de 6 iulie, începând cu ora 09:00, pe pajiștea din fața Palatului Brâncovenesc din Mogoșoaia. INTRAREA rămâne LIBERĂ, în baza completării formularului de înscriere, disponibil AICI, iar eu mă bucur tare să fiu din nou Ambasador Forbes Kids Festival și să vă iau cu mine în acest univers fascinant al copilăriei și al bucuriei.

Cu capul în nori și picioarele bine ancorate în pământ, Forbes Kids duce tradiția festivalului mai departe, readucând în „scenă” MESERIILE. Meseriile trecutului și meseriile viitorului, pentru un PREZENT cât mai autentic, educativ, valoros, plin de satisfacție, revelații și conectare în FAMILIE.

Ediția cu numărul șase a FORBES KIDS FESTIVAL se anunță MAGICĂ – o zi-experiență pentru copii în lumea fascinantă a meseriilor. Unele neinventate (poate), altele de neînlocuit în timp. În altă ordine de idei, ediția 2024 FORBES KIDS FESTIVAL își propune să inspire, să educe, să promoveze învățarea prin joc și, mai ales, să ofere o perspectivă practică asupra diverselor meserii, punând accentul pe două domenii captivante: meseriile bazate pe tehnologie și meșteșugurile tradiționale.

Cei mici vor putea participa la o mulțime de activități: jocuri, concursuri și campionate de șah, ateliere de pictură și de desen, workshop-uri interactive pe diverse tematici, spații de joacă și relaxare. Iar la SCENĂ se anunță program intens și variat: muzică și dans pentru copii; piese de teatru și spectacole artistice (Teatru Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, Trupa Minunații, Magicianul Teo etc.); reprezentații cu acrobați, jongleri și magicieni; show de baloane de săpun și distracție cât cuprinde.

Forbes Kids Festival

Puncte de atracție FORBES KIDS FESTIVAL 2024:

          ZONA HIGH TECH De la programare și robotică la realitate virtuală, copiii vor avea șansa de a experimenta tehnologii de vârf, ghidați de profesioniști pasionați. Vor putea să-și dezvolte abilitățile digitale și să exploreze provocări interactive, pregătindu-se pentru meseriile viitorului.

          ZONA ART & CRAFTS Pentru micii exploratori pasionați de creație manuală, atelierele de meșteșuguri le vor oferi o incursiune captivantă în lumea artizanatului tradițional. Înconjurați de meșteri iscusiți, copiii vor învăța să lucreze cu mâinile lor și să descopere magia meseriilor a căror valoare nu se pierde, nu, ci crește în timp. Printre acestea: olăritul, cusăturile populare, țesutul, sculptura în lemn, pictura pe sticlă și… multe-multe altele.

          ZONA FUN & PLAY Ateliere interactive pe diverse tematici, spații de joacă și relaxare, decor de poveste, carusel, echitație, vânătoarea de comori, provocări sportive, tombole și cadouri pentru întreaga familie.

          ZONA FOOD Standuri cu delicii tradiționale și internaționale pentru toate gusturile, stilurile, preferințele din familie. Opțiuni sănătoase, cum ar fi fructe proaspete de sezon, sucuri naturale în culori vesele, deserturi magice.

          SCENA Muzică și dans pentru cei mici, spectacole de teatru și operă, reprezentații cu acrobați, jongleri și magicieni; show de baloane de săpun și distracție cât cuprinde.

Rămâne stabilit, ne vedem pe 6 iulie la Forbes Kids Festival 2024! ATENȚIE, numărătoarea inversă a început! : )

#ForbesKids #ForbesEvents #ForbesKidsFestival #PașiCătreViitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *