A trecut pastele, poate sa vina Craciunul!
Lifestyle

Gata, a trecut Paștele, putem să ne pregătim de Crăciun!

Poate că sună un pic exagerat, dar fix asta am gândit și simțit când s-au terminat toate ouăle roșii de pe masă: ”Gata, a trecut Paștele, putem să ne pregătim de Crăciun!”

Așa e și la voi?! Azi e luni, mâine e duminică. Ieri a fost Paștele, poimâine e Crăciunul. Ajutoooor, eu chiar nu înțeleg ce se întâmplă și cum se poate explica acest fenomen, căci… mă gândesc, minutul tot 60 de secunde are, iar ziua – nici mai mult, nici mai puțin de 24 de ore. Și-atunci… ?!

Pe vremea copilăriei mele timpul avea alt ritm, clar. Și-aș fi rotit acele ceasornicului să meargă mai repede, dar tot în reluare mergea. Și n-aș spune că acum – vezi Doamne! – sunt mai ocupată decât atunci. Din contră! Aveam mai multă treabă când eram copil. Multe și diverse activități, dar – nu știu cum – îmi ajungea timp pentru toate. Ba îmi și rămânea timp pentru plictiseală.

Când mă gândeam la următoarea sărbătoare, simțeam o veșnicie la mijloc. Și chiar era. Acum, însă, ”Ne vedem la anul!” mi se pare rezonabil de des până și atunci când vorbim cu prieteni de aici, din București. Păi, e normal așa?

Nu știu… mi-e frică să răspund!

Și mi-e frică când văd cum Sărbătorile astea mari – cu ceva luni de zile distanță între ele – mă iau din ce în ce mai tare prin surprindere. Sau pe nepregătite.

Cu această notă optimistă, vă întreb: voi unde mergeți anul acesta de Revelion?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *