Vacanța în Turcia cu copiii. Partea care nu s-a văzut în poze.

Atât de frumos am povestit aici despre vacanța noastră în Turcia cu copiii, încât mi-a venit să mă invidiez… taaare!  Waaa, ce boierie! mi-am spus. Păcat că urmează și partea a II-a… a povestirii. : ))

Stați așa! N-am exagerat nimic. Review-ul este conform cu realitatea, ba chiar ar mai fi și multe alte lucruri mișto de adăugat (muuuuulte). Apa mării a fost perfectă, vremea a fost perfectă, locația a fost perfectă. Până și pozele au ieșit perfect, doar că…

All-Inclusive-ul nu e cu de toate

Am avut asigurate tare multe chestii în pachetul All-Inclusive: mâncare, băuturi, ronțăieli și distracții cât cuprinde, plus alte facilități demne de luat în calcul. Dar, hei! Noi am venit cu copiii! Nu se putea include oare și ceva din categoria: energie, răbdare, zen. Sau… poate o bonă, fie și în regim part-time. Pentru oferta asta, renunțam de voie (și nu de nevoie!!!) la mâncăruri, băuturi, ronțăieli și alte distracții din pachet.

Am zis: 2 copii, un toddler și un școlar. Îs minunați, se poate vedea din poze. Dar cu toată minunăția lor, poți ușor s-o iei razna chiar și la 5 stele. Ne-au transformat vacanța într-un boot camp, cu puțină relaxare… spre deloc. Mereu în alertă, mereu la mâna lor, mereu după programul lor.

Nu e ușor nici cu unul, dar cu doi – e crunt! Toddlerul, (aha!) piticul ăsta plin de drăgălășenie și pufoșenie, care nici măcar nu a intrat în costurile sejurului, ne-a asigurat program agresiv de distracție. La plajă facea scandal. Să ia el lopățica, ba nu – găletușa, ba tot pe ce punea mâna Nichita. Ăsta mare renunța repede. Liniște să fie! Dar tot nu era. Căci urma partea cu castelul și tunelul. Nichita vroia să construiască, Robert – să dărâme. Până aici! Copiii urlă, marea amuțește, părinții fac insolație.

La masă, contra cronometru. Dacă Nichita nu e costisitor la mâncare, am zis că, în sfârșit, ne scoatem banii cu durduliul familiei. Da’ de unde? A mâncat așa… cu timiditate primele două zile, după care mai nimic. Pepene, două guri de banană și sân de dimineață până seara. Hai, c-am înțeles… măseluța lui. Dar noi cu ce-am greșit?

Eram pe tărâmul mâncărurilor, cu delicii ce făceau să-ți fie foame continuu, iar pe noi parcă ne ”fugăreau turcii”! Alergam cu farfuria prin restaurant, alegeam ceva să fie! și las’ desertul pe altă dată. Toată familia la masă? Doar 5 minute. Că se începea show-ul: ”aaaaa”, ”mamaaaaa”, ”a-nia-nia-niaaa”, apoi zbang cu mâncarea în aer și lingura pe jos. Doar Nichita se amuza, nouă însă – părinților, ne pierea instantaneu pofta de mâncare.

La party-uri, doar cu gândul. Era frustrant de mult divertisment în programul de la hotel. În prima seară s-a anunțat Garden Party și am îndrăznit să ne prezentăm în formulă completă. Atmosferă efervescentă cu tot felul de surprize: tort uriaș de înghețată, show de dans, D.J., activități distractive pentru toate vârstele etc. Dar pe cine păcăleam noi? Bebe era prea obosit pentru somn și prea obosit pentru distracție. Nichita se ținea mare viteaz, dar mai să adoarmă în căruciorul lui Robert. E-he! Închis și acest capitol! Cine știe cum o fi fost la Beach Party, Retro Party, Karaoke Night?

Și… mai are rost să spun că în cameră – mai să cadă oglinda de pe perete, seiful a fost blocat din prima zi, telefonul a fost scos din fir, dulapurile erau în continuă revizie; la lift – competiție cine apasă primul pe buton; și-apoi toate florile trebuiau mirosite, robineții verificați, pietricelele colecționate etc., etc. Cam așa, zi de zi!

Concluzia unei vacanțe cu de toate

După atâta război și pace, i-am zis soțului că dacă vreodată va fi să mergem în vacanță la mare fără copii (dacă… vreodată!), atunci sigur voi vrea să alegem un hotel kid-unfriendly. Știu sigur că există așa ceva. Ne plimbam odată pe malul mării cu Nichita mic (tot în Turcia) și, ajunși pe o altă plajă decât cea a hotelului unde eram cazați, ni s-a atras atenția că nu avem voie cu copiii. Interzis!!! Să trăiți! Da’ abia acum…, abia acum înțeleg cum și de ce! Abia acum, dom’le!

[LATER EDIT] Eh! Și după atâta ”descărcare”, uite că m-a cuprins un sentiment de vinovăție. Păi, cum pot eu să mă lamentez de copii când, de fapt, știu că e o etapă de creștere de care-mi va fi curând dor, cum pot eu să mă plâng de lipsă de odihnă când nu mi s-au îmbolnăvit și altă grijă decât cea a timpului împreună n-am avut. Cum pot eu?

(… cu toată vinovăția, tot hotel kid-unfriendly aș alege, dacă…. vreodată….) : )))