Azi e Ziua mea. 33. Treizeci și cât? O, Doamne, era să jur că-s 34. Adică foarte bine că sunt 33, nu m-ar fi deranjat nici 32, dar… mai contează, oare?! Cert este că mi-am pierdut demult vârsta și, odată cu ea, șirul numărătorii, daa. Iar dacă mă întreabă cineva câți ani am, prefer să-i spun anul nașterii. Să-și calculeze singur. Că eu ori bag în plus, ori îmi iese în minus. Voilà!
Sau… cum bine mă descria un fost coleg de proiect – ”Tina nu are vârstă. Tina are doar zâmbete!” Scurt, clar și cuprinzător – aprob! despre mine este vorba. Bine, mai am eu și multe altele, dar… eu fără zâmbet nu sunt eu – asta e sigur!
Și oricâte zâmbete aș avea, iată că mie… nu știu cum și greu îmi explic de ce, nu-mi place Ziua mea. Adică, ziua e minunată, iar acest ”22 martie” este ravisant pe bune și nu l-aș schimba pe nicio altă zodie sau dată din calendar. Însă, credeți-mă, aș fi tare fericită dacă aș putea trece cât mai normal peste această zi.
An de an, simt o avalanșă de emoții și abia-abia le fac față, sincer! Ca să exemplific, iată – mă sună mama la prima oră și, cu o energie greu de crezut posibilă, îmi transmite urări din acelea la care greu îmi găsesc voce să mulțumesc, iar când receptorul ajunge la tata – gata, deja curg șiroaie de lacrimi pe obraji. Lacrimi și zâmbet, halucinant! Și toată ziua e așa: flori, surprize, felicitări, mesaje și emoții greu de explicat. Sigur, este extraordinar când oamenii dragi îți declară iubire sinceră și nemărginită, dar… nu știu, sunt prea puternice trăirile astea și parcă simt nevoia să le mai amân. [Mai e cineva în situația asta? Please say YES!]
Și nu, eu nu obișnuiesc să dau petreceri de Ziua mea. Îmi amintesc că ultima masă maaare pe care am întins-o în cinstea mea a fost când am împlinit 20 de ani. Mă bătea gândul să repet ”acțiunea” și la 30, dar n-am fost pregătită…. emoțional. Nu regret. Pur și simplu cred că nu mi se mai potrivesc aniversările zgomotoase (aoleu, o fi semn rău?). Prefer să-mi transform Ziua într-o experiență, mai degrabă decât într-o petrecere.
În fine, una peste alta, 33 este o vârstă specială. Și specială este și ziua de afară. O primăvară cu decor de iarnă, la asta chiar nu mă așteptam.
Și nu știu dacă e mai bine la 30+, așa cum circulă un zvon. Chiar nu știu. Aș spune, mai degrabă, că fiecare vârstă are propriile bucurii, provocări și vulnerabilități. Să le luăm așa cum sunt și să ne bucurăm de ele… azi și acum!
Vă mulțumesc anticipat pentru urări și emoții! 
