Film românesc pe Netfix. Și ce film!
„Bună! Ce faci?” este prezentat drept o comedie romantică cu elemente de dramă. Eu, în schimb, l-am urmărit ca pe o piesă bună de teatru. Care te răscolește! Te face să-ți ții răsuflarea până la următoarea replică! Râzi și plângi și rămâi curios până la final!
Scenariul filmului a fost scris de actrița și scriitoarea Lia Bugnar. Subiectul este unul sensibil și profund – căsnicia care-și pierde scânteia (ceva firesc, la o adică!), însă palpitant (și mai puțin firesc, poate!) este felul în care cei doi soți își redescoperă pasiunea unul față de celălalt. Până la urmă, dragostea există chiar și când noi credem că a murit demult! Întrebarea e, cum o resuscităm?
„Uneori aș vrea să mă dezbrac de mine, ca o haină, și să mă îmbrac în altcineva”. Ah, cum e replica asta! Și sunt multe replici în film care, pur și simplu, n-au cum să nu te atingă.
După 20 de ani de căsnicie, Gabriel și Gabriela aproape că nu mai au nimic să-și spună unul altuia. Dar iată că descoperă internetul și după ce ajung să își petreacă câteva nopți comunicând pe chat cu un necunoscut, amândoi se îndrăgostesc – fără să știe că de fapt s-au găsit tot unul pe celălalt. Ce frumos!
Evident că, în ambele cazuri, atracția pasională pentru un „necunoscut” dă naștere unor sentimente de vinovăție că își înșală partenerul de o viață. Confuz este și băiatul lor Vladimir când își descoperă părinții vizibil mai rebeli și, surprinzător, mânați de dorințe.
Într-o zi, cei doi amanți virtuali se întâlnesc și… cum o fi?
„Bună! Ce faci?” – un film care pare vechi, dar nu e deloc! 🙂 Poate fi urmărit pe Netflix. Vi-l recomand.