Happy 5th Birthday, Robert!

R o b e r t my son & my sun & my whole universe!

Acum 5 ani, mda… 5 ani, mă pregăteam să ajung la un eveniment cochet de presă în seara de 30 martie și nu-mi găseam ținută fabuloasă pe măsura burții mele. Drept urmare,  am ajuns cu noaptea-n cap la maternitatea din cadrul Spitalului Universitar București și nimic din toate cele relatate mai sus n-a mai contat!

Știam că pe băiețelul oac-oac din burtă îl va chema Robert. Ne-am hotărât în drum spre maternitate. Și am ales bine „strălucirea” (aceasta ar fi semnificația numelui) pentru că bebelușul de atunci s-a sincronizat perfect cu soarele; și luminoasă ne-a fost ziua, la propriu și la figurat.

Când trece timpul, nu-mi dau seama. Știu, asta spun an de an. Dincolo de nostalgii și emoții, mi se pare un miracol transformarea bebelușului în copil din ce în ce mai mare și mai independent. L-aș mai ține un pic în burtă, recunosc. Dar și el ar mai bea niște „țiți”, îmi șoptește rușinat la ureche.

S-a trezit azi cu 5 ani în brațe. Mândru, emoționat, curios! De obicei, în astfel de zile îl trezim noi cu muzică și gălăgie. Azi, însă, s-a trezit singurel și ne-a prins cum legam baloane de lustră.: )) I-au plăcut surprizele, desigur, dar cui nu-i plac? A primit de la fratele mai mare jocul „Nu te supăra, frate!”, iar de la noi o minge (își dorește tare să meargă la fotbal cât de curând), un joc de construit, baloane de săpun și alte mici bucurii.

Ne-am jucat, ne-am pozat și apoi am plecat spre grădiniță cu tort, suc, pahare și baloane. Plus câteva poze cu el mic-mic, și apoi din ce în ce mai mare. Ni le-a cerut educatoarea pentru activitatea tradițională (din câte îmi dau seama) dedicată sărbătoriților. Robert ne-a spus că este emoționat, de parcă noi n-am fi fost!

La mulți ani, Robert! Mami și tati și Nichita și bunicii și mulți alți oameni te iubesc! Acum și în fiecare zi!