Interviu Alexandra Stanescu
Lifestyle

”La radio reușesc să fiu mult mai organizată decât acasă, dar și acolo sunt faimoasă pentru alexisme.” Interviu cu Alexandra Stănescu, jurnalist Europa FM și blogger Alexisme.ro

Îi auzim vocea la radio și o urmărim în online. Face ceea ce-i place și o face foarte bine. Are umor și emană bunătate prin toți porii. E caldă, jovială și luminoasă. Aaaa, și neapărat ”cu capul în nori”. Da, Alexa Stănescu e o poveste de om și, cum era și firesc, am invitat-o pe solonaria.ro să ne povestească. Despre radio, blog, viață. Doamelor și domnilor, urmează o porție generoasă de inspirație, încântare și… alexisme, pur și simplu. Cu drag și sinceritate. 

Radio și blog. Când, cum și de ce?

Fac radio din primul an de facultate. Ca orice student aveam nevoie de acea hârtie de practică, și, ce să vezi, m-am îndrăgostit iremediabil de radio. Europa FM a fost un vis pe care am reușit să îl împlinesc prin multă perseverență, chiar din anul III de facultate. Și, ca să nu credeți că sunt chiar tinerică, am deja 12 ani în redacție.

Blogul alexisme.ro  a apărut când eram în concediu de creștere copil. S-a “născut” din dorul de radio și multele întrebări cu care mă confruntam când am devenit mamă. M-am gândit că ar fi bine să dau mai departe informația găsită și verificată, fără să mă consider atotcunoscătoare. Fiecare e liber să aleagă ce informații i se potrivesc de pe alexisme.ro.

Cum e Alexa Stănescu cea de la radio, cea din online și cea de acasă?

În principiu, aceeași: Cu capul în nori m-ar caracteriza cel mai bine! (de aici și logo-ul blogului meu).

Pentru că eu cred în echilibru, cumva toate cele 3 ipostaze mă completează: la radio reușesc să fiu mult mai organizată decât acasă, dar și acolo sunt faimoasă pentru alexisme.

Ar trebui aici să precizez de unde vine numele blogului: sunt acele momente unice în care mă regăsesc făcând câte o boacănă, ceva tipic mie, o încurcătură  de obicei sau o gafă de proporții. Și pentru că asta mă cam definește, am decis să numesc așa blogul, pentru că povestirile mele despre viața de mamă așa le scriu, cu umor.

Revenind: Acasă mă relaxez, fac lucrurile în ritmul meu și încerc să nu controlez lucrurile la perfecție. Acasă îmi dau voie să greșesc, să nu urmez reguli mereu.

Pe blog se întâlnește latura mea de mamă, în care pot da liber sentimentelor, emoțiilor, cu latura umană cu gafele de rigoare, și cea de journalist.

Ce înseamnă Alexisme.ro pentru tine și încotro te îndrepți cu acest proiect?

Blogul este pentru mine al doilea copil, pentru că s-a născut atunci când am simțit că informațiile pe care le aflam și le documentam pot fi de folos și altor mame. M-am gândit să le ușurez viața și să le ofer și lor ce trucuri descopăr eu în viața de părinte. Cu bune și cu rele.  Toate ne ajută!

Vreau să cresc o comunitate în care să aduc oamenii în bula mea, în colțișorul cu oameni care fac lucrurile și altfel, nu cum trebuie, oameni care nu sunt prinși în niște reguli și timpuri de mult apuse. Nu zic că trebuie să trăim într-o lume specială, în care totul e perfect. Nu cred în perfecțiune, cred în flexibilitate, în modul în care alegi să privești lumea.

Vreau să pun umărul la crearea unei lumi mai bună pentru copiii noștri. Cu părinți care să se documenteze înainte de a lua decizii despre copiii lor. Și asta se face prin educație, înțelepciune, dorință de a crește și, mai ales, iubire.

Pentru a fi inspirată ai nevoie de…?

Copilul meu lângă mine. Știu, pare un clișeu, însă îți spun sincer că de multe ori când sunt în pat lângă el, atunci mă lovește, pur și simplu, inspirația. Îmi vin idei peste idei, fraze întregi de articol și încerc să le țin minte ca să le notez după ce mă furișez din pat.

Ce puncte-forte, de care nu erai conștientă, ai descoperit la tine de când te-ai apucat de blogging? 

Nu prea aveam încredere în mine, în propriile forțe. Nici acum nu sunt la 100% cu stima de sine, dar am depășit pragul de 50 %, așa că mă declar fericită și în curs de dezvoltare. 🙂

Am învățat, însă, de când scriu pe blog că pot fi creativă și în afara știrilor și mai ales că am puterea să schimb ceva, eu, doar eu. Cumva la polul opus, încep să învăț despre puterea comunității care mi se pare realimente fantastică, cum oamenii se pot ajuta între ei, la bine și mai ales la greu, cum pot da mai departe experiențele prin care am trecut.

 Despre ce scrii și despre ce nu ai scrie nici în ruptul capului pe blog?

Nu îmi place să spun că am un blog de parenting, ci mai degrabă despre cum să faci față vieții cu copil, aș zice. Asta în primul rând. Scriu din perspectiva mea amuzantă, a mamei care veșnic greșește câte ceva. Scriu despre oameni care schimbă lumea prin poveștile lor, am un proiect drag mie: Români care Inspiră, unde îi descopăr pe acești oameni, indiferent de natura meseriei lor. Îi găsesc pe rețele de socializare, în viața de zi cu zi mă întâlnesc cu ei.

Scriu și despre Campanii, în general ale ONG-urilor, cazuri umanitare (verificate și documentate înainte) dar am și propriile campanii. De exemplu acum o lună am demarat o campanie prin care vreau să conștientizeze părinții că atunci când cei mici pleacă în excursii cu grădinița, trebuie să stea în scaune auto speciale, dacă au sub 3-4 ani, sau dacă sunt mai mari, neapărat cu centură. A crescut inima în mine când mi-au scris educatoare care nu știau că există și microbuze de închiriat care permit montarea scaunelor auto și care mi-au mulțumit pentru că acum copiii circulă în siguranță. A fost un moment în care mi-am zis: uite, pot face ceva bine și prin profesia mea, dar pe blog.

Ca jurnalist eu nu cred că există un subiect despre care NU aș scrie. Este foarte important ce mesaj transmiți și mai ales cum îmbraci povestea. Eu cred că poți scrie despre orice dacă știi să schimbi abordarea în cea de care ai nevoie la momentul respectiv.

Nu aș scrie însă dacă mi s-ar impune anumite condiții care nu corespund valorilor mele.

De 4 ani mamă. Care este cea mai frumoasă lecție pe care ai învățat-o de la copilul tău?

Paradoxal, copilul meu m-a învățat să mă iubesc și să mă cunosc pe mine, de când sunt mamă. Încă mai auzim de la generațiile trecute: copilul e pe primul loc. Sunt parțial de acord cu această afirmație. Eu cred că noi trebuie să fim pe primul loc, sinele nostru. Firește nu vorbesc despre situații în care alegi binele copilului înainte de al tău. Mă refer la momentele în care trebuie să îți hrănești sufletul tău sau mintea.

Pentru că dacă tu ca părinte nu ai grijă de tine și nu ești odihnit (fizic și mental) nu poți face față situațiilor inedite fără să te enervezi.

Tot copilul meu m-a învățat și răbdarea. Nu știam că pot avea atâta răbdare să culc un copil, să îi schimb șosetele sau cine știe mai ce.

S-a întâmplat să ai alte așteptări înainte de a deveni mamă, versus realitatea de după?

Oho! Nu am știut ce m-a lovit când am ajuns acasă cu un pui de om care nu comunică. Mi-era frică să nu cumva să îl rup. 🙂 Eram vitează înainte să nasc, credeam că va fi totul ușor și perfect. Viața cu copil este frumoasă, însă și grea, obositoare, și uneori scoate la iveală și unele fețe pe care aș fi vrut să le țin ascunse.

Ce trăsătură de caracter ți-ai dori să moștenească piticul tău de la tine?

Mi-ar plăcea să fie darnic, dar să nu uite de propria sa persoană. Să se reinventeze mereu, să meargă cu plăcere la muncă, să găsească bucurie în meseria sa. Cum spunea și Confucius: Dacă-ți place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viața ta. Eu simt exact asta și sper ca și el să-și găsească calea.

Mi-aș dori să ajute oamenii, sub orice formă, să nu se lase doborât de cei care nu au speranțe și care se cred prea mici ca să schimbe ceva. Să știe că orice om contează, orice faptă e bine răsplătită.

Să știe să se bucure de micile bucurii ale vieții, să strângă amintirile în inimă și să se hrănească cu ele atunci când se simte singur.

Și… când găsește timp de visat, la ce visează Alexa Stănescu?

Nu visez la lucruri materiale, poate visez la timp cu mine, dar reușesc să îl umplu măcar o dată pe săptămână. Noi mamele, am învățat să gestionăm și acest timp pentru noi și să ne bucurăm și de 15 minute.

Nu îmi place să visez, nu pentru că nu am timp, dar nu vreau să fiu apoi dezamăgită dacă planurile nu se concretizează așa cum speram eu. Oricum prefer să trăiesc în prezent.

Știu că a fost un interviu lung, dar nu vă opriți. Povestea continuă AICI. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *