Diana Stanculeanu @ Epic Talk 2019
iMaMA

#EpicTalk2019 cu Diana Stănculeanu: ”Orice am face ca părinți, copiii noștri se vor certa! Pentru că frații se nasc în rivalitate!”

Epic Talk din acest an a început fix cu ce mă doare – relațiile dintre frați. Adică mă doare realația dintre cei doi copii ai mei, absolut adorabili când sunt separați și aproape nesuferiți când sunt împreună. Bine, realitatea de la noi din casă nu arată nici chiar atât de dramatic ca în statisticile prezentate de Diana Stănculeanu – Psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. Ceea ce mă face să mă simt mai bine, oarecum! 😀

O cunosc pe Diana și știam că îi voi asculta discursul cu gura căscată. Atât de frumos, coerent și bogat vorbește. De data aceasta ne-a purtat prin povești, statistici și scenarii, iar la final ne-a făcut să răsuflăm ușurați, asigurându-ne că orice am face ca părinții, copiii noștri se vor certa. : )) Haideți să vă povestesc cum stă treaba!

Poveste 

Totul începe cu o poveste. De dragoste. Ne jurăm iubire până la adânci bătrâneți și, pentru că ne place așa de mult unul de celălalt, devenim trei. Bebelușul ne umple casa de lumină și fericire. Uneori și de oboseală. Dar uităm repede (de oboseală! 😀), pentru că micuțul crește și ni se face atââât de dor de gângâit și miros de bebeluș. Și… tot din dragoste, dar și din dorința de a-i oferi copilului mai mare un partener de joacă și un prieten pe viață, îi facem un frățior. Atunci se dezlănțuie iadul! (… și la acest punct al povestirii, publicul începe să râdă! Oare care or fi râs de-adevăratelea, cei cu un copil în dotare sau cei cu mai mulți?)

Ce spun statisticile?

🔷 Într-o familie cu doi copii, până când cel mare ajunge cam pe la vârsta de 10 ani, există o medie de 5-6 conflicte pe oră (pe ORĂ, da!) și mai puțin de zece dintre acestea sunt soluționate oarecum pozitiv.

🔷 În peste 70% dintre familii se înregistrează comportamente de violență fizică între frați, indiferent de ce-ar face părinții lor.

🔷 Cam 70% dintre părinți recunsc că și-au iubit toți copiii, doar că au avut copii preferați și (oops!) peste 90% dintre copiii nefavoriți s-au prins de asta.

🔷 Majoritatea familiilor încearcă să nu intervină în conflictele dintre frați, sperând că odată ce frații se expun frecvent unor dificultăți, vor ajunge să dezvolte abilități de comunicare, de rezolvare de conflict, de management de criză, care să-i ducă către o interacțiune mai degrabă pozitivă și constructivă. (GREȘIT, spune Diana, pentru că expenerea frecventă la o interacțiune dificilă nemediată și negestionată sănătos, nu ne face neapărat mai deștepți în a dezvolta relații interpersonale).

🔷 Tot studiile confirmă că doi frați petrec foarte mult timp unul cu celălalt, mai mult decât cu orice altă persoană din viața lor, fie ea părinte, prieten, cadru didactic sau chiar propria persoană.

”Frații nu se nasc având o legătură. Ei se nasc în rivalitate”

Nu ne-a spus Diana cum să pregătești copilul unu de venirea pe lume a copilului doi, daaaar ne-a lăsat să înțelegem că nu există rețetă salvatoare în acest sens. Caz real, chiar în familia ei! Când nepoțelul de 3 ani – pregătit ca la carte de marea întâlnire (sub îndrumarea Dianei, evident!) – și-a văzut pentru prima dată frățiorul, a zis: ”Vai, ce drăguț este! Dar, mami, mama lui cine o să fie?”

Amuzant, da! Dar, practic, în gura micuțului frate mai mare s-a materializat un strop din știință care spune că ființa umană este programată genetic să-și protejeze resursele de care are nevoie pentru a rămâne în viață. Resurse regăsite în conexiunea cu părintele, traduse prin: TIMP, ATENȚIE, ATINGERE, CONTACT VIZUAL, ZÂMBET, LUAT ÎN BRAȚE. Iar venirea în familie a unui nou boț de om este resimțit ca un soi de amenințare pentru copilul mai mare, care pare să se întrebe: ”… și dacă ne întâlnim cu tigrul pe cărare, mama pe care îl ia primul în brațe?

Deci – un lucru e sigur! – rivalitatea în fraterie este naturală, primitivă, biologică. Și, țineți-vă bine, rivalitatea vine la pachet cu o emoție greu de dus – GELOZIA. Iar în gelozie regăsim alte două emoții importante pentru supraviețuire, FRICA și FURIA. Frica detectează pericolul din jur, iar furia o găsim în acel ”Nu-i corect!” rostit de copilul mai mare, replică pe care o putem traduce prin: ”Mi-e atât de frică – mama, tata, că voi o să-l iubiți mai mult pe ăstălalt, și nu-i corect!

Și e greu de dus rivalitatea și gelozia în relația dintre frați. De aceea e important să-nțelegem ce se ascunde în sufletul copilului și poate că astfel ne crește un pic compasiunea și empatia. Cu precădere pentru copilul cel mare. Pentru că lui îi este cel mai greu!

”Frații nu se nasc având o legătură. Frații se nasc în rivalitate! Iar dacă acea legătură se contruiește mai armonios sau mai puțin armonios depinde DOAR de noi – părinții lor!”, spune Diana Stănculeanu, psihoterapeut.

Factorii de risc

Există câteva aspecte care fac ca momentele de tensiune și conflict dintre frați să se transforme, încet-încet, în tipare negative de interacțiune. Adică coșmaruri pentru noi, părinții. Să vedem despre ce este vorba!

🔶 Temperamentul

Copiii se nasc cu temperamente mai degrabă diferite. Însă, atât potrivirile, cât și nepotrivirile de temperament aduc conflict. Imaginați-vă un introvert calm care are un frate gălăgios sau doi exploratori gălăgioși. Fiecare scenariu vine cu o doză de disconfort, care trebuie înțeleasă și gestionată de părinte. Nu putem pedepsi felul de a fi al copilului, asta e clar!

”Atunci când copiii noștri au cele mai dificile, și mai neplăcute, și puțin colaborative comportamente față de noi sau frații lor, intervenția noastră ar trebui să aibă legătură cu liniștirea copilului, conectarea cu el, cu a aduce compasiune și blândețe”, adaugă Diana Stănculeanu, psihoterapeut.

Și încă ceva! Poate ar trebui să ne uităm în oglindă, pentru că temperamentul copilului vine din bucăți temperamentale ale prinților. Și… cu cât mi-e mai greu cu un aspect de comportament al copilului meu, probabil, cu acel aspect mi-e greu și la propria persoană.

Soluția nu e milităria, ci compasiunea și empatia – resursele de blândețe de care copiii noștri au nevoie când sunt fiare dezlănțuite. Pentru că – nu-i așa? – fiara se îmblânzește în momentul în care se simte în siguranță.

🔶 Vârsta

Alt factor de risc este vârsta. În cele mai multe familii, între frați avem o diferență de vârstă de 1-2 ani, la limita de jos sau 7-8 ani, la limita de sus.

Când copiii vin unul după altul, deși competitivitatea este extrem de crescută, șansele ca ei să aibă o legătură strânsă sunt foarte mari. Pentru că se joacă mult împreună, iar joaca aduce multe conflice dar și ocazii de împăcare. Trebuie avut în vedere, însă, că vor fi doi copii mici, dominați de nevoi urgente și importante, iar unul va trebui să aștepte, în timp ce părintele se ocupă de celălalt. Cât poate să aștepte copilul mai mare – asta-i întrebarea!

Ca părinte, trebuie să fii atent la ce învață copilul despre valoarea lui personală în timp ce așteaptă. Că merită mai puțin sau că ai încredere mai mare în el că poate să aștepte în timp ce tu te ocupi de unul mai neputincios? Sunt lecții care trebuie clarificate în cuvinte. Acest tip de asumare corelează cu ceea ce numim ulterior stimă de sine.

Când distanța dintre copii este de 6-7 ani, lucrurile sunt mai simple. Cel mare are deja sentimentul apartenenței la familie bine pus la punct, are prietenii lui și doar ai lui, însă oportunitățile de joc sunt mai mici. Fratele mai mare intră rapid pe rol de mentorat, de protecție, iar uneori devine al treila părinte.

Când diferențele sunt între 3 și 4 ani, lucrurile sunt cele mai grave. Aici îi este cel mai greu primului copil, pentru că la această vârstă își achiziționează identitatea de sine. Este vârsta la care ”eu”,  ”al meu” și ”pentru mine”, împreună cu ”ACUM” sunt cele mai importante cuvinte din lume. La această vârstă, nevoile copilului sunt și urgente și importante, impulsul este mare, abilitatea de se abține este minimală și fix acum i se cere să aștepte, să fie rezonabil, să fie înțelegător, să fie responsabil, să fie un frate mai mare care să facă mândri pe părinții extrem de ocupați cu copilul numărul doi.

🔶 Părinții

Până la urmă, bagheta magică e în mâna părinților! Da, putem fi factor de risc sau, din contră, minunat factor de protecție! Suntem singurii care avem puterea să punem între paranteze rivalitatea absolut firească dintre frați. Și NU controlându-le relația, NU fiind arbitri sau judecători între ei, ci împlinindu-le nevoile – nu egal, ci în dozele de care are nevoie fiecare.

”Ca adult, este important ca eu să fiu atent la gândurile mele, la emoțiile mele, la comportamentele mele, la mesajele cu care eu merg la fiecare dintre copii, astfel încât, fiecare dintre copiii mei să aibă diminuată teama că ar putea fi iubit mai puțin decât celălalt. Această teamă diminuată duce într-o stare de siguranță. Iar siguranța îi va permite – încet-încet – să devină generos, să accepte prezența celui mic, să integreze că există o altă persoane și să facă acele alegeri pe care ni le dorim”, spune Diana Stănculeanu.

Și ar mai fi ceva, rutina și predictibilitatea în familie. Într-adevăr, rutina e plictisitoare, însă dă familiaritate, sentimentul de control și de liniște. Faptul că micuțul știe cum arată ziua lui,  îl ajută să iasă din starea de anxietate. Iar un copil care se simte în siguranță și știe la ce să se aștepte, va fi un copil care-și va regla mai ușor emoțiile grele pe care frateria le stârnește atât de natural.

To do list!

Să ne hârjonim mult! Să râdem împreună! Să fim interpreți! (Adică să traducem în cuvinte respingerile sau reprosurile pe care copiii și le fac unul altuia. De exemplu, ”Ești cea mai nesuferită soră din lume!” se traduce prin ”Am nevoie de timp și spațiu să-mi termin construcția.”) Să prioritizăm timpul cu fiecare copil, în detrimetul timpului de familie! Să împrăștiem tensiunea dintre frați! Și să ne asigurăm că paharul emoțional a fiecărui copil al nostru este plin cu ceea ce fiecare are nevoie în momentul respectiv!

Concluzie!

Orice am face ca părinți, copiii se vor certa. Și asta nu îneamnă că ei sunt în neregulă sau relația este în neregulă și, nicidecum, că facem o treabă proastă. Pur și simplu, progresul este lent pentru că munca este lungă, grea, nuanțată”, ne consolează Diana Stănculeanu.

***

#EpicTalk 2019 – ”În căutarea adevărului despre noi și despre relațiile care ne cresc” – a avut loc sâmbătă, 26 octombrie, la Hotel Pullman București. Evenimentul este organizat de Pagina de Psihologie și Mozaic Media, iar speakerii invitați au fost: psihologul Aurora Liiceanu, psihologul Diana Stănculeanu, jurnalista Sanda Nicola, activistul Dragoș Bucurenci, preotul Francisc Doboș și psihologul Gáspár György.

#RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *