Lifestyle

”Sexualitatea e cea mai frumoasă energie umană”. INTERVIU cu scriitoarea Isabella Zaahr.

După o spumoasă lansare de carte, despre care am povestit aici, scriitoarea Isabella Zaahr răspunde la întrebări. Și… atât de seducător răspunde încât (jur!) nu te mai saturi s-o asculți, pardon, s-o ”citești”! 

Dincolo de poezia din invitație într-o femeie, ce mai trebuie (avem voie) să știm despre Isabella Zaahr?

Asta e o întrebare tare ciudată, pentru mine. De „voie” e nevoie doar pentru viața mea secretă, poate, din cele trei despre care se spune că le-am avea cu toții: publică, privată, secretă. Viața mea secretă rămâne viața mea secretă, deși ea e destul de la vedere, dar n-o semnalez niciodată și deci nu știe nimeni de unde și până unde ține, cu atât mai puțin ce conține.

Dincolo de viața mea secretă, e voie la multe și de trebuit nu prea trebuie decât un lucru, pentru că numai unul îmi vine acum în minte: cine vrea să știe ceva în plus despre mine, cine vrea să mă cunoască trebuie doar să mă întâlnească. E nevoie doar de curiozitate.

Isabella Zaahr

Ai debutat cu poezie, când, de fapt, ești consumatoare de proză. Cum și de unde a venit?

Asta mi se pare o întrebare-capcană, deși nu înseamnă că și e așa. Ar merita un răspuns-capcană: poezia a venit din mine. Îmi place e.e. cummings, dar n-am citit prea multe dintre poeziile lui. Am mai citit Emil Brumaru, îmi amintesc, și ce ne-au mai cerut pe la Litere. Dacă nu am ce aminti, înseamnă că nu prea m-a impresionat nimic. Dar da, nu sunt pasionată de poezie și nici n-am crezut că am să scriu vreodată poezie. Citesc (cu foarte mult drag!) literatură cât cuprinde și multe alte tipuri de cărți: de psihologie, de popularizare a științei, îmi place filosofia (deși nu reușesc să rețin mare lucru din domeniul ăsta; și nici din altele), îmi plac o grămadă de domenii, de fapt.

Cum e femeia din această invitație și cât de reală este ea?

E cea mai reală femeie ireală. Nu știu cum e, e așa cum o percepe fiecare, în primul rând. Despre cum mă percep eu, în varianta depersonalizată sau nu, nu mi-e ușor să spun și nici nu mi se pare necesar. Rămâne să ghicească lumea: imaginația e mai interesantă și mai largă decât precizia, categorisirea, etichetarea. Deci s-o lăsăm să zboare!

Invitație într-o femeie de Isabella Zaahr

Sexualitatece subiect îndrăzneț! În definitiv, ce înseamnă sexualitatea și de ce nu ar trebui să ne rușinăm atât de acest subiect?

Să ne rușinăm? Eu nu prea mai reușesc, sincer. Dimpotrivă. Și nu recomand rușinea, în general: e o piedică uriașă în raport cu dezvoltarea noastră personală. E folosită abuziv în educația copilului. Lipsa rușinii nu înseamnă neapărat nesimțire, cum am auzit de curând. Asta e o prejudecată. Lipsa rușinii poate să însemne faptul de a avea curaj pentru mai multe lucruri, lipsa rușinii îți poate aduce chiar deschidere, libertate, oportunități. Iar problema rușinii e identificarea, în fond: faptul că ne identificăm prea mult cu ceea ce CREDEM că suntem și/sau că avem. Orice identificare profundă e o fixare într-un punct, iar noi, ca oameni, putem dovedi și multă flexibilitate și complexitate.

Cât despre sexualitate, ar trebui să scriu o carte, cred, ca să pot spune cu adevărat ce e. Am tot zis lucruri pe tema asta, mai zic și acum, ce-mi vine spontan: sexualitatea e cea mai frumoasă energie umană, o formă de transcendență, un sens al vieții, forma în care ne împletim unii cu alții. E un mod în care ne pierdem până și din noi. E vulnerabilitatea cea mai mare, atunci când îți dăruiești trupul și sufletul deodată: când iubești, adică. Sexualitatea e viață în sine.

Pe lângă sexualitatea din versuri și nuditatea din ilustrații, ce mai conține cartea invitație într-o femeie?

Noțiuni absolut elementare de fizică cuantică, filosofii personale, întrebări la care nu am găsit răspuns și la care nici nu cred că voi găsi. Mister. Dorință și dorințe. Realități, multe realități. Imposibilități. Ființă.

Invitație într-o femeie de Isabella Zaahr

Facebook. Aici ți-ai publicat prima dată lucrările. Aici ți-ai câștigat primii cititori. În ce măsură comunicarea din online ți-a influențat parcursul scriitoricesc?

Practic, scriitoare am devenit pe Facebook, nu altundeva. M-a ajutat, aici, feedbackul imediat al oamenilor, e o motivație bună de scris, asta. M-a ajutat că puteam să dau repede poezia mea lumii, că aveam unde s-o public. M-a motivat să scriu și să scriu mai bine. Facebookul a fost și canalul de comunicare unde, treptat, am învățat să mă deschid. M-am jucat, aici, cu structura mea interioară, cu valorile mele, cu cuvintele. Ceea ce fac și acum.

Cât de riscant este să te expui? În artă, în poezie și chiar pe Facebook.

Nu știu exact, sincer. Când te expui, trebuie să știi bine de tot cine ești și cine nu ești. Altfel, riști să devii anxios. În artă și, implicit, în poezie, limitele riscului expunerii cred că sunt limitele frumuseții și ale misterului, ale mesajului cripitic, care rămân în scrisul tău. Când nu ascunzi nimic, poți să ascunzi, de fapt, totul.

În rest, pe Facebook, ca să limitezi riscul, ai opțiuni efective: postezi cu restricții de public, te uiți bine la profilul oamenilor noi care te adaugă ca prieten, ștergi din listă, dacă e cazul, dai ban și dezactivezi serviciul de localizare. Ca să nu riști inutil.

Spune 3 cărți pe care le-ai reciti și câte trei cuvinte despre fiecare.

Doar trei? De fapt, m-ai prins: foarte rar recitesc cărți, foarte rar! Abia am timp să citesc, dar să recitesc?! Am să mă opresc totuși la două titluri citite recent și unul, ceva mai în urmă: 1. Shan Sa, „Jucătoarea de go” — mreje, sublimare și… spermă (cea mai poetică imagine pe tema asta am întâlnit-o în Shan Sa); 2. Sadeq Hedāyat, „Bufnița oarbă” — criptic, criptic, criptic; 3. Thomas Metzinger, „Tunelul eului” — revoluționară, grea, revelatoare.

Sadeq Hedāyat, Bufnița oarbă

Care sunt plăcerile tale vinovate și cât de vinovată te simți pentru ele?

Eu zic despre mine că sunt o imediat-hedonistă. Plăceri am destule, să văd pe care le pot zice și pentru care mă simt vinovată: îmi place mult și sunt făcută așa, să fac dragoste, mă simt foarte liberă atunci, dar nu și vinovată :D; nici flirtul nu e rău, nu mă simt nici pentru el vinovată, mai ales că nu e un scop în sine; îmi plac multe chestii pe care nu le pot spune, chiar nu le pot spune, fir-ar! 😀 În rest, nu știu, nu prea fac lucruri pentru care să mă simt vinovată, ori poate mi-am lucrat foarte bine sentimentele de vinovăție, cel puțin în ceea ce privește plăcerile. Sentimente de vinovăție mai am în special ca mamă.

Ce urmează după invitație într-o femeie? Avem voie să știm?

Iar e cu „voie”? Nu, n-aveți voie, e secret! Țin și cartea secretă, eventual. Glumesc. Urmează „multisex în multivers”, un roman. Și, în rest, sunt aproape sigură că am să scriu poezii până la capătul vieții mele, deci am să mai public și volume de poezie. Dar cred că vreau să scriu și carte de specialitate, de psihologie, mă gândesc. Poate chiar psihologie socială, îmi face, de puțină vreme, cu ochiul direcția asta, deși nu m-aș fi așteptat să reprezinte chiar ea un drum pentru mine.

multisex in multivers

Dă-ne mai multe detalii despre multisex în multivers: ce este, ce vrea să devină, de unde a apărut ideea?

Momentan, e un concept. Sau, mai bine zis, un început de roman, pentru că am scris ceva la el, chiar dacă neorganizat. Deci „multisex în multivers” se vrea a fi un roman. Ideea mi-a venit cam acum un an, tot într-o postare de pe Facebook, în care încercam să fac o paralelă între infidelitate și multivers. Am scris așa, atunci:

„Pentru cine nu înțelege teoria multiversului, m-am gândit s-o ilustrez printr-un concept accesibil oricui: infidelitatea.Un bărbat are o relație cu soția, plus una extra, cu amanta. În realitatea noastră, a unui univers singular, cele două legături se produc consecutiv, una îi urmează alteia (exceptând, desigur, varianta unui threesome). Ei bine, în multivers, cele două se produc simultan, deși paralel: același bărbat se bucură și de soție, și de amantă! Un vis, domnilor (și doamnelor?)!Partea proastă e că bărbatul n-o știe. Too bad.

A nu se înțelege că asta e valabil doar pentru bărbați, am spus în repetate rânduri că eu nu sunt misandră.

Am o grămadă de scenarii în minte pentru „multisex în multivers”, habar n-am cum să le organizez și pe care să mă centrez și de care să mă descotorosesc. E primul meu roman, mi se pare o provocare extraordinară! Am creat o pagină de Facebook cu numele omonim; o să fie, practic, pagina mea de scriitoare: un laborator; un loc unde am să scriu despre scris; spațiu pentru meta-scris, adică — cum scriu, când scriu, ce tabieturi am sau îmi formez, cum îmi vin ideile, ce presupune transa scriitorului, plus fragmente din roman. Mi-ar plăcea să interacționez cu oamenii, să mă ghideze, să-mi dea idei, să fie alături de mine. Colaborarea e și frumoasă, și grea! La fel și individualitatea.

 

Pentru continuare, urmăriți-o pe Isabella Zaahr pe noua sa pagină de Facebook Multisex în multivers. E surprinzătoare și… atenție!, creează dependență! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *