iMaMA

Cum îi ajuți pe copii să iubească Planeta? 7 idei care funcționează

Văd din ce în ce mai des în spațiul public discuții despre mediu, protejarea resurselor naturale, economisirea lor. Discuții care vorbesc despre importanța acestor lucruri, dar mai puțin orientate către copii. Și poate ar trebui să le aducem mai des în zona aceasta de vârstă pentru că, arată studiile, educația pentru mediu promovează abilitățile de gândire critică și creativă și îi inspiră pe copii să devină mai implicați în comunitățile lor.

Mă bucur că am avut parte pentru copiii mei – cel puțin pentru unul dintre ei – de o educație în stil Montessori, pedagogie care aduce de multe ori în discuție natura. Așa că am constatat că băieții închid singur apa în timp ce se spală pe dinți, că nu uită să stingă lumina când ies din cameră, că răspund entuziasmați când le propun o drumeție prin pădurile din jurul Bucureștiului. Dacă vrei și tu să-ți ajuți copilul să iubească planeta, iată 7 idei:

  • Petrece timp în natură. Copiii protejează lucrurile pe care le iubesc, așa că drumețiile le vor încuraja interacțiunea cu lumea ce îi înconjoară. Dincolo de betoane.
  • Începe cu pași mici, dar explică-le de la vârste fragede de ce trebuie să protejeze mediul și ce impact au acțiunile lor.
  • Cultivă lucruri pe care să le mâncați. Sau mă rog, măcar să încercați, că nu toți copiii iubesc pătrunjelul de exemplu.
  • Reciclează. Este atât de simplu. Eu am o pungă magică după perdea, unde colectez hârtia, de exemplu. Plasticul are locul lui. Și sticla la fel. Pași mici, satisfacții mari!
  • Sărbătorește zilele care au legătură cu protejarea mediului: Ziua Pământului, Ziua Apei etc. Toate sunt un prilej excelent pentru a aduce în conversație natura și, în plus, sărbătorile sunt fun.
  • Citește cărți. De altfel, multe dintre lucrurile pe care le-am făcut împreună cu băieții au fost inspirate din lecturi. De exemplu, Misiunea Planeta, publicată de Didactica Publishing House ne-a oferit prilejul să discutăm despre natură, dar și să ne distrăm făcându-ne propriile pașapoarte de protectori ai naturii sau construind (mai mult copiii) un robot din materiale reciclabile și reciclate. A fost de altfel, tare distractiv să parcurgem misiunile din carte și sunt sigură că orice copil reține prin joc mai multe informații decât dacă i-ar fi livrate fără această componentă ludică. De menționat că în spatele acestei cărți stă experiența lui Maud Fontenoy, prima femeie care a traversat vâslind Atlanticul de Nord și Pacificul de Nord și mările sudice de la est la vest, adică împotriva vântului. „Fă la fel ca mine: nu lăsa pe nimeni să-ți spună că e imposibil”, a spus ea.

  • Citește și mai mult. Nu pot să exprim cât de multe lucruri am învățat din interacțiunea copiilor cu cărțile, fie că au fost enciclopedii sau cărți de povești. Recent, am început o carte nouă, care o are ca personaj central pe Luna, o fetiță curajoasă, care iubește natura, și care, după ce descoperă un flaut fermecat, reușește să vorbească cu animalele din pădure. Este un mod foarte interesant de a introduce în conversație subiecte precum braconajul, speciile pe cale de dispariție, dar și echilibrul fragil în care ne aflăm cu natura. Și această carte este tot de la editura Didactica Publishing House și este prima dintr-o serie mai amplă.

Protecția mediului, salvarea naturii și a vieților noastre au devenit incredibil de importante și încerc să trezesc această conștientizare în rândul copiilor mici prin povești aventuroase și captivante. În plus, copiii din cărțile seriei LUNA trăiesc aventuri care au legătură cu propria lor lume plină de experiențe și cu familiile lor. Acestea sunt evenimente cu care cititorii noștri se întâlnesc adesea din viața lor reală. Astfel, ei se pot regăsi în poveștile LUNA și, poate, pot găsi chiar inspirație pentru a-și rezolva propriile probleme, a povestit chiar autoarea într-un interviu publicat pe blogul editurii.

Vă invit să împărtășiți în comentarii dacă voi abordați subiecte legate de educația pentru mediu cu cei mici și cum faceți acest lucru. Adunăm idei! : )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *