Grecia este o destinație de vacanță de vară mult-îndrăgită de români și oameni din întreaga lume, cu un farmec care mai degrabă se simte, decât se povestește, și unde noi ne întoarcem iar și iar, cu aceeași poftă de mare, plajă, salată grecească și, implicit, stare de vacanță.
Dacă în ultimii ani optam pentru hotel FIX pe malul mării, cu mâncare inclusă (cel puțin) dimineața și seara, anul acesta am hotărât să închiriem o vilă (două, trei, de fapt), și nu pentru că ne-au dezamăgit experiențele anterioare (din contră), ci pentru că ne-au mai crescut copiii, ni s-a schimbat pe ici-colo stilul de viață, am descoperit o altfel de nevoie de odihnă.
Iată și motivul pentru care scriu acest articol NU cu titlu de recomandare, ci pur și simplu ca pe un soi jurnal de amintiri și dorință de a împărtăși poze, emoții, bucurii (și/sau un pic de inspirație). Rămân ferm convinsă că tipul acesta de vacanță ar fi fost un dezastru (pentru noi) când aveam copiii mici și plecam de acasă, tocmai, ca să ne ODIHNIM (la propriu). Să STAU și să uit de grija gătitului, curățeniei, a timpului; fără dorință de a mă îndepărta prea mult de cazare (având somnul de prânz al lui R. pe atunci în program) și fără energie de a ține copiii potoliți până vine comanda de la tavernă. Acum, că lucrurile s-au mai schimbat, noi ne-am schimbat, am simțit nevoia de odihnă prin OBOSEALĂ, explorat și, de ce nu, stat la cratiță. La fel de convinsă sunt că multor altora varianta „vilă” li s-a potrivit sau li se potrivește în alte stadii de vârstă ale copiilor sau vieții lor. Și pentru că, în mare parte, suntem diferiți, avem nevoi diferite și ne dorim lucruri diferite de la o vacanță, încerc să evit RECOMANDĂRILE. Iată marea filozofie! 🙂
A fost un drum lung, da. Prima oprire – în Lefkada. Într-un „complex” de căsuțe/camere unde proprietarul ne-a întâmpinat de parcă eram prieteni de-o viață. Era acolo în picioarele goale și la bustul gol, cu toată familia lui în „câmpul muncii” – mama, tata, soția, copiii. A ținut să ni-i prezinte pe fiecare în parte, ne-a vorbit în română cât a putut de mult, ne-a spus unde putem mânca ieftin și bun și ce-am putea vizita în cele două zile rezervate pentru Lefkada, ne-a povestit despre el, familie, afacere, dar – cel mai și cel mai tare – ne-a lăsat pe toți cu gura căscată prin felul lui de a fi. Simplu, prietenos, cu pasiune în ochi și în vorbe.
Lefkada (sau ce am reușit să vedem din ea) este spectaculoasă! Stânci înalte, culori-bucurie, plaje fierbinți și apă (cam) rece. Serpentine multe și peisaje de la care cu greu îți dezlipești ochii. Soare fierbinte și oameni calzi.
Apoi, din Vasiliki, am luat feribotul spre Kefalonia, insula cu frecvențe radio italienești unde urma să ne petrecem restul vacanței. Închiriasem o casă pentru cinci zile, cu gândul de a mai rămâne pe insulă, în funcție de dispoziție. Dispoziție am avut, prin urmare am rămas. Dar a trebuit să ne găsim altă cazare, una care a fost – fără să ne fi așteptat – cireașa de pe tort. O casă imensă, frumoasă, din piatră, peste care se revărsa superb lumina soarelui; cu munte de jur împrejur, amenajată cu mult bun gust, dotată cu piscină, masă de biliard, sală de sport, grădină îngrijită, bisericuță în curte, spațiu pentru grătar… Aproape că ne-am fi petrecut toată ziua acolo (deși noi, ca familie, nu suntem fani piscină când mergem la mare). Și, până la urmă, ne-am rezervat o astfel de zi în locul pe care ne-a plăcut să-l numim ACASĂ, chiar și pentru câteva zile. Piedra Villa se numește, dacă v-am făcut curioși.
*Apropo, nu vă imaginați că am petrecut această vacanță singuri, într-o casă de o asemenea talie. Am făcut gașcă cu tata și familia surorii mele, în componența căreia tot doi școlari simpatici se regăsesc. Prin urmare, cu atât mai mult, ne-a plăcut experiența acestui „împreună” într-o casă „izolată” doaaar a noastră.
Revenind la Kefalonia, mi s-a părut o insulă mai puțin aglomerată, cu drumuri înguste și abrupte, piatră multă și verde puternic. Urci și cobori. Întâlnești pe traseu capre zglobii și observi mori de vânt în mișcare. Spui „Doamne!” la fiecare pas, ca miracol pentru ce vezi în fața ochilor și ca rugă să nu alunece mașina în gol. (Partea a doua e pentru fricoși ca mine. 🙂 Și da, aș fi închis ochii de frică în multe cazuri, în timp ce tendința era să-i țin larg deschiși pentru a savura și memora splendoarea locului).
Am descoperit pe insula Kefalonia plaje cu nisip și plaje cu pietre, plaje amenajate și plaje sălbatice, toate scăldate de apă caldă în culoarea smaraldului. Cel mai mult ne-am petrecut timpul pe plaja Antisamos, o plajă cu pietricele albe, înconjurată de verdeață bogată. Aici copiii au încercat sporturi de apă, iar noi am ascultat muzică franțuzească în surdină. Am prins călduri mari. Am încercat pe cât posibil să evităm expunerea la soare în orele amiezei, iar aici – pe plaja Antisamos – aveam unde să ne furișăm, hidratăm, mâncăm, relaxăm în voie.
Dar florile. Pe mine FLORILE și culorile lor m-au cucerit, m-au bucurat și m-au făcut să umplu telefonul cu poze. De unde atâtă bogăție în petale și intensitate în culoare la 40 de grade și rădăcină în piatră, eu nu-mi dau seama!
Concluziile mele, după această vacanță grecească…
Grecia este frumoasă. Indiferent de insulă, plajă, cazare sau kilomentri parcurși! E ceva în aer (cred) și ceva dumnezeiesc în peisaje. Multă simplitate cu efect grandios. Nu știu cum să spun. După ani la rând de vacanțe în Grecia (Corfu, Santorini, Creta, Halkidiki, Zakinthos, Thasos) tot n-aș putea face un top al destinațiilor. Peisaje de bucurat ochii și sufletul găsești peste tot în Grecia!
Copiii sunt lecții adevărate despre cum să trăiești la maxim vacanța. Aș vrea să mă pot bucura ca ei. Oricât de frumos și cuceritor aș scrie eu despre vacanțe, simt că le trăiesc pe jumătate. Ba mă ia amețeala de la drum, căldură sau serpentine, ba îmi zboară gândurile la task-urile de după concediu, ba mi-e groază să sar în piscină sau mă strâmb toată când intru în mare ca nu cumva să-mi ud părul. Dar copiii, Doamne!, copiii au energia atât de ancorată în timpul prezent. Sunt curioși, ambițioși, dornici să-și depășească frici și limite. Râd cu poftă și uită repede de supărări. Copiii… da, copiii sunt minunați și nu știu ce ne-am face fără ei în vacanță!
E greu să fii influenceriță. Tare greu! Gândindu-mă că vacanța vine cu timp liber, iar Grecia cu peisaje superbe, mi-am pus în bagaj trusa de machiaj și mai multe ținute pentru poze instagramabile. Degeaba! Nu m-am machiat și nici ținutele nu le-am purtat. Eu, tocmai eu, care ador să stau la poze, n-am găsit energie în mine să mă mobilizez pentru „shooting”-uri extraordinare, deși de inspirație n-am dus lipsă. Mda, e greu să fii influenceriță sau poate doar am mai îmbătrânit eu. 🙂
Grecia 2023, mulțumim!
