Am fost cu copiii la ai mei, în Moldova. Vacanță la bunici, cum ar veni. Curte, aer, pace, deconectare. Nici gând că ar putea să mă scoată cineva din confortul în care mă instalasem. Copiii aveau spațiu de desfășurare, iar eu (în sfârșit!) – aer de respirat.
Dar a venit weekendul și, odată cu el, s-au ivit idei ce mi-au tulburat liniștea. Mai întâi, cere sor’mea (și ea mamă de doi copii) să mi-l ia pe Nichita într-o excursie cu cortul, unde urmau să fie și alți mulți părinți și copii. Am spus ”NU” și am scăpat. La scurt timp, urmează verișoar’mea – mamă de trei copii și cap de afiș al acestei operațiuni denumite Cortul & Descoperă Moldova. Evident, cerința s-a complicat. Acum în schemă intram și eu, și Robert cel mic, și Nichita cel mare. Fără soț, că nu-l aveam la îndemână.
”Pfua, am încurcat-o!”, mi-am zis în gând. Și-apoi dă-i pe nerăsuflate cu ”nuuu”-uri argumentate: îi cresc dinții lu’ ăsta mic, e prea mofturos, face probleme la drumul cu mașina, mi s-au terminat pamperșii, și insectele … beah, nu am nici haine corespunzătoare etc., etc. Dar n-am părut convingătoare. Var’mea mi-a oferit câte o soluție la fiecare punct și subpunct invocat, iar drept bonus – un plan de urgență în caz de ”ugență”. La final, ”hai, mai gândește-te, dar eu diseară vin să vă iau în Chișinău.”
Da’ eu în loc de gândit, chiar m-am răzgândit! Mi-am pregătit rucsacul și fie ce-o fi!
Popas 1: Lan de roadă și lanț de poze
Așadar, plecarea din Chișinău, sâmbătă, 22 iulie, ora 15.00. Multe mașini, gașcă mare. Echipa de organizare vrea sedință foto într-un câmp de floarea soarelui. Se face oprire. Oho! Gașcă internațională. Moldova, alături de India, Spania și băieții mei din România. Facem cunoștință, gălăgie și muuuulte poze. Tot aici, oamenii se ordonează în horă și chiuie, cică pregătiri pentru nunta din toamnă. Nu-i rău deloc ! : ))
Popas 2: Festivalul Cucuteni 2017 în culorile naturii
Am urcat suuuus în deal, printre niște peisaje bogate și îmbelșugate, ca să ajungem la cel mai fierbinte festival al verii – Cucuteni Festival, ediția trei (s. Ialoveni, r. Orhei). Am găsit aici o atmosferă plină de voie bună, muzică, culori și, cel mai important, multe activități interesante pentru copii: săpături arheologice, ateliere de pictură, ceramică, țesut, brodat etc.
Ce-au făcut ceilalți membri din grupul vesel, eu nu știu, căci am umblat doar din urma lui Robert. A vrut la cortul de tobe antice și acolo am stat până le-a bătut pe toate de cel puțin 123 de ori. Când a început să improvizeze versuri, am considerat că e timpul să ia o pauză de somn. Actul artistic s-a încheiat! (A se savura imaginea!)
În program se mai anunța concert Alex Calancea Band&Rupt&Guz, fireshow și arderea unei sculpturi imense de ceramică în semn de venerare a forțelor naturii. N-am stat. Se lăsa seară și trebuiau montate corturile. Aoleu, Doamne! Pe bune?!
Popas 3: Orheiul Vechi și corturile vesele
Pe bune! Am urcat în mașini și am mers mai departe. Locul ales a fost de vis, iar gândul că voi înnopta acolo – de coșmar. Verde, râu, grote, peșteri și caverne cât vezi cu ochii, dar eu continuam să-mi fac griji de țânțari, de frig, de întuneric și de bobul de mazăre de sub saltea. Ce-o fi fost în capul meu?!
Ajunși la destinație, toată lumea se ocupa de câte ceva: instalat corturi, tăiat legume, încins grătarul, cățărat pe stânci, etc. Numai eu eram ocupată cu Robert. Cerea în brațe, apoi jos. Iar în brațe, iar jos. Vroia de toate și nimic. Se uita la toți și se agăța doar de mine. Ba râdea, ba plângea și mereu cu un țipăt ce străbătea creierii Orheiului (și ai mei, firește!).
M-am retras să-l adorm. A durat mai mult decât de obicei, timp oportun să admir cum noaptea cade năvalnic peste tot peisajul muzeal din jur. În zona corturilor – rafale puternice de râs. M-am alăturat. Aici copiii se jucau, iar părinții dansau, și toate acestea sub un cer frumos înstelat. După miezul nopții s-a stins focul. În întunericul dens se instalase o liniște dumnezeiască, acompaniată armonios de cântecul greierilor și (probabil) al multor alte insecte talentate. Copiii mi-au dormit neîntorși (mai ales Nichita). În schimb eu… prințesă autentică ce sunt, am simțit bobul de mazăre de sub saltea toată noaptea.
Ura! Zorii zilei ne-a găsit vii și nevătămați!
A fost o experiență interesantă, o aventură de-o noapte pe care, zău, nu știu dacă aș repeta-o. Așadar, Adela, te rog muult, dacă se mai ivește ocazia, nu mă lăsa s-o ratez! 🙂 MULȚUMESC!!!
😍